cei trei muschetari

Anul Domnului 2008. România extremelor, unde un copil din Valea Ursului se tîrîie în urma plugului tras de cai, în timp ce în Cordun un copil de vreo şapte ani vorbeşte cu mama la un celular de ultimă generaţie. După cum îmi explică, mama e un rington cu melodia "Strani amori".

În loc de introducere

La şcoala din Cordun nu se scrie povestea lui Dumas nici nu se joacă un film cu actori celebri. La şcoala din Cordun viaţa bate orice imaginaţie. Din cei peste şapte mii de locuitori, mai mult de o mie sunt plecaţi la lucru în străinătate. În urma lor copiii au rămas în grija fraţilor mai mari, surorilor ori bunicilor.

După cum spune Georgeta Diaconu, directoarea şcolii din Cordun, aici se învaţă două limbi străine. Ar mai fi şi a treia, adică româna.

"Cea mai mare problemă a acestor copii e lipsa de colaborare. Tehnic sunt extrem de bine dotaţi, dar nu compensează cu nimic lipsa părinţilor. De exemplu, avem foarte puţine cereri pentru ajutorul de 200 de euro în vederea achiziţionării unui calculator. Toţi au acasă calculatoare şi mulţi au şi acces la internet", spune doamna directoare.

Dincolo de haine şi celulare, copiii ascund probleme din cele mai grave.

Intrarea în scenă

Doamna directoare cheamă în birou trei copiii. Numele lor nu prea contează, se ştiu după poreclă. Ei sunt cîţiva dintre copiii problemă, repetenţi ori chiulangii. Cîr mîr îşi fac apariţia. Primul intră Puţîcă, apoi Ghiţăl, care mototoleşte în mîini o şapcă albă, şi frate-su, Căpălău.

Ultimul e un pici mic de statură şi negricios iar ochii îi sticlesc de parcă-ar fi văzut un teanc de euro.

Toţi sunt timizi, probabil bănuie că au intrat într-o belea şi doamna directoare îi pedepseşte. Au blugi la modă, hanorace şi adidaşi.

Mamă doar în anii pari

Povestea lui Puţîcă e simplă. Tras de limbă de doamna directoare, el începe să vorbească. Părinţii lui sunt despărţiţi, mama lui locuieşte în Simioneşti, iar taică-său a plecat la muncă în Italia. Acum e în grija bunicii. Întrebat dacă mai chiuleşte de la şcoală el răspunde cu siguranţa unuia care s-a lăsat de băut: "Nu mai chiulesc de mult. Am lipsit atuncea cu buletinu', săptămîna trecută, dar de atunci nu."

Atunci a fost a doua oară în viaţă cînd şi-a văzut mama. Prima dată a fost la doi ani. "A ieşit fratele ei la poartă, apoi ea. M-a dus cu maşina să-mi fac buletin. Mi-a cumpărat blugi, hanorac şi adidaşi", spune băiatul. După ştiinţa lui, tatăl-care lucrează în Padova, trimite bunicii cîte 100 de euro, dar mai trimite bani şi o mătuşă, o verişoară şi fratele tatălui. Doamna directoare îl întreabă daca mama lui mare are copii. "Da, mai are unul. Un băiat şi o fată, da' nu-i cunosc", spune băiatul ştergîndu-se la nas cu mîneca hanoracului. A rămas repetent şi în fiecare zi bunica lui, trecută de 70 de ani, îi aduce pachet la şcoală. Doar că el nu e de găsit nicăieri.

"Şi cine vă spală?" "Maşina..."

Ghiţăluş şi Căpălău au rămas în grija surorii mai mari, în timp ce părinţii sunt la muncă în Italia: tatăl în Roma, mama în Sicilia.

"Tata a lucrat la ţevi da' din cauza mănuşilor pe care le purta şi de la ciment i-au apărut nişte bube pe mînă. Acuma nu le mai are. L-a chemat un frate la lucru, a plecat şi, după două săptămîni, s-a dat ordonanţă. El n-a prins-o", spune băiatul. Cu banii trimişi au terminat aproape toată casa, mai au acum baia şi de cumpărat mobila. Şi calculatorul, "da io i-am zis să nu-l cumpere din Italia, să-l cumpărăm de aici că aici avem garanţie".

Sora mai mare le găteşte şi face curat. "Da cine vă spală?", întreabă doamna directoare. Răspunsul vine prompt: "Maşina".

Acum apare Şoşon

Căpălău îşi vîntură picioarele pe scaun. Problemele lui sînt însă mai grave. "Hai recunoaşte", spune doamna directoare, "ce-ai furat pînă acum?". Copilul de 12 ani răspunde: "Da recunosc, am furat pixurile de la şcoală". "Şi mai ce?". Ezită puţin apoi zice repede: "Cupru"

În faţa directoarei, cei trei copii explică daraveaua: Căpălău, Puţîcă şi Şoşon au fost prinşi la furat ţevi de cupru de la un sătean. Şi Căpălău, la 12 ani, a dat cu subsemnatul la Poliţie.

Şoşon e un prieten de-al lor, tatăl lui a murit după o poveste complicată care implică bătăi în cap prin Spania şi un accident cu motoscuterul. Dar şi-au terminat casa înainte de moartea tatălui.

Un alt prieten de-al lor, Parbriz, are şi el părinţii plecaţi.

Reversul medaliei

Copiii pleacă uşuraţi din birou. Unul a scăpat de ora de religie, altul de ora de mate, iar ultimul de ora de informatică. Directoare Georgeta Diaconu mă întreabă: "Dacă părinţii n-ar fi plecat, le-ar fi mers mai bine?". Tot ea răspunde că nu. Probabil certurile în familie ar fi continuat, abonamentul la crîşmele din sat s-ar fi înnoit lunar. O soluţie ar fi şcoala de după şcoală, dar cînd vine vorba de bani, toţi părinţii strîmbă din nas.

Mulţi dintre ei aşteaptă să termine copiii şcoala elementară ca să-i iniţieze în de-ale şantierului. După cum îmi spune unul pe stradă: "Păi nu vezi, cu cartea unde-ajungi?"