miercuri, octombrie 14, 2009

2 club(trei)

am renunţat să mai măsor viaţa în ani. o măsor acum în conferinţe de presă şi numărul de spălări pe care îl îndură nemuritorul meu pulover alb. şi după numărul vizitelor mele la frizer. adică o dată pe an.
umbra mi-a devenit animal de companie. seara o scot la plimbare prin cartier. e foarte docilă. uneori mă joc cu ea. eu arunc un băţ şi ea îl aduce înapoi. nu mi-e frică de nimic. mint. mi-e teamă să n-o otrăvească hingerii.

*

cînd ne-am mutat din 2 club n-a plîns nimeni. înainte de faza cu căcatul în cameră mai făcuserăm noi o belea. aveam încă un pedagog dar era femeie. şi pentru că eram catolici iar camera noastră se afla exact la începutul holului în fiecare dimineaţă la şase venea peste noi şi ne trăgea păturile cu care ne înveleam. mai nasol era de mine că stăteam în al doilea pat de lîngă uşă. nu aveam voie să încuiem camera pe timpul nopţii iar cînd ne întorceam duminica de acasă la intrarea în cămin ne aşteptau ucrainienii. ne luau jumate din mîncarea pe care o aveam în bagaje. într-o dimineaţă femeia a intrat în cameră val-vîrtej să dea deşteptarea. a început să smulgă păturile de pe noi şi a încremenit. toţi nouă eram în curu gol şi cu penisurile în erecţie. de atunci n-a mai intrat în cameră dar ne-a făcut referat la preotul director.

*

în noul cămin noul pedagog avea o doagă lipsă. în rest era de treabă. cu doaga lipsă s-a întors din armată. era obsedat de curăţenie. dădea deşteptarea în fiecare dimineaţă la şase. dacă dormeai îţi turna o sticlă de doi litri de apă în pat. dacă nu făceai curat lua uşa de la intrare în cameră. de două ori într-un an am dormit şase inşi fără uşă la intrare. atunci am scăpat de eticheta catolici. în schimb ăia mai vechi ne spuneau şoareci că eram nou veniţi. n-am avut niciodată probleme cu ei pentru că mă considerau cel mai de treabă. cînd veneam duminica de acasă le dădeam vin şi piftele şi ţigări. cînd prindeau vreun şoarec îl duceau la budă. îl puneau în faţa butoiului cu apă îi dădeau un şnur de la pantof puneau o bucată de slănină în apă şi-i ziceau: acu dă la peşte. săracul şoarec nu ştia ce să facă dar arunca şnurul în butoi. altul mai mare venea apoi şi întreba: sînt de la paza de coastă aveţi permis? şoarecul rămînea blocat. amendă: un pachet de ţigări. să te plîngi preotului director sau pedagogului nici vorbă. dacă făceai asta te mutai din cămin. o singură dată am păţit-o dar de atunci ăia mai mari din cămin mi-au devenit prieteni buni. m-au pus şi pe mine cu şiretul în faţa butoiului. unul a venit m-a întrebat: ai permis? sînt de la paza de coastă. i-am răspuns rapid: ai legitimaţie? s-a blocat iar ceilalţi din grupul lui au rîs vreo juma de oră de ce-a reuşit să facă un şoarec.

*

dumitru era din negreşti. ţara oaşului. era mic de tot de statură dar se avea bine cu toţi. noi îi ziceam dumi şi mergea rar acasă. în schimb cînd primea pachet se îmbăta tot căminul. atunci am aflat că dacă te îmbeţi din pălincă te juri pe toate icoanele catolice ortodoxe protestante şi baptiste că nu eşti beat. apoi încerci să te duci la budă şi cazi în cur pe podea. nirvana avea o boală pe cuţite. îşi spunea colecţionarul. taică-său era gardian la penitenciar şi îi şutise o baionetă. una de aia adevărată de ne minunam toţi. cînd ne îmbătam cu pălinca lui dumi făceam concurs de aruncat baioneta. cine înfigea baioneta în uşă cît mai adînc ăla cîştiga.

*

am renunţat să mai măsor viaţa în ani. o măsor acum în oameni. cu cît îmi lipsesc mai mulţi cu atît trăiesc mai puţin.

Niciun comentariu: