vineri, octombrie 23, 2009

de vorbă cu victor

e curios cum se strîng bărbaţii la nea petrică
atunci cînd moare vreunul
cum a murit tatăl lui petruţ
l-au operat pe creier şi au descoperit că avea cancer osos
în trei luni s-a dus
iar bărbaţii s-au strîns să-şi aducă aminte de el
vărsau puţin din paharul cu vin de cotnari îndoit cu sprite
aşa o fi victore
aşa o fi cum spun ei în seara asta jucăm table
şi mîine unul din noi va fi purtat pe umeri

au făcut zid în jurul lui
un zid de bărbaţi şi de piei tăbăcite prin laminoare
la nea petrică televizorul s-a stins
vorbeau toţi despre el ca o resuscitare nereuşită

mă întreb oare cum o fi iarna prin sulina
îmi imaginez crivăţul măturînd străzile
ca vîntul gonind scaieţii pe o stradă dintr-un orăşel texan
în lipsa unor războaie mai importante mă duelez cu neoanele
în capul meu voci ca nişte bătrîni ce se adună la sfadă
după ce ies duminica de la biserică


aici se fac pregătiri de iarnă
nenorociţii lipesc afişe pe stîlpi
ne pregătim de iarnă ne creştem în linişte solzii
facem un zid de bărbaţi cu plămîni tăbăciţi
de atîtea trasoare pe care le-am folosit
să ne lumineze drumul spre casă

ce mai poţi face cînd degetele
nu mai sînt bune decît să ţi le bagi pe gît
în căutarea cuvintelor
şi tot ce primeşti e doar un spasm
în jurul tău totul se-nvîrte ca o turelă de tanc
se trage la întîmplare muşti din moloz
aşa îţi îneci urletul ca un copil ce îneacă
trei pui de cîine corcit
în siret

cum or fi nopţile prin sulina
sărate sau poate ca un pod rupt de pontoane ce te desparte
de mal
e curios cum se strâng bărbaţii unii într-alţii
ca o piele proaspăt jupuită pusă la soare
aşa o fi victore aşa o fi cum spun ei
în seara asta vom bea ne vom crede zaruri
în seara asta ne va arunca cineva pe o tablă
şi unul din noi se va pierde
pe sub lambriul de la tejghea

Niciun comentariu: