changes
Sunt redus la cea mai simplă expresie a vieţii. Respir. Ai crede că e simplu dar şi pentru asta lovesc cu pumnii în piept ca într-un televizor stricat.
Cel mai important lucru pe care l-am învăţat la liceul catolic a fost de la un preot profesor de latină. Ne întreba rînjind unde e raiul şi iadul. Ridicam ochii spre cer dar nu ajungeam niciodată la capăt. Scormoneam pămîntul dar nu ajungeam niciodată la centru.
Preotul rînjea din nou ne spunea că raiul şi iadul sunt nişte stări continue ca de exemplu iadul e o stare continuă de neputinţă.
Cum se ajunge aici ? Reţeta e simplă. Amesteci două lumi între care nu poţi alege două nevoi una de o inocenţă care-ţi ia minţile şi alta de sex făcut al naibii de bine. Peste toate astea torni zece doze de bere neagră prima la nouă jumate dimineaţa.
Totul a început într-o noapte cînd îmi ţineai capul în braţe ca pe portiţa de la mormîntul iuliei hajdeu. Tuşeam des mă înecam te-a îngrozit starea mea de inconştienţă. A doua zi mi-ai zis că n-ai fi ştiut ce să faci te-ai fi întins lîngă mine şi am fi murit în acelaşi timp.
Atunci ţi-a fost frică prima dată.
Memoria e o asistentă grasă care îmi înfige în fese momente ca nişte injecţii cu moldamin. Şi urlu.
Era downtown jesus cînd am făcut dragoste prima dată tremurai ca un înecat scos din apă în ultima clipă.
Ştii ce e mai cumplit ? Să fii iubit ca un dumnezeu iar tu să te ascunzi în alta de teama a ceea ce ai creat.
cişmigiu et comp
N-am avut de ales m-am întors în oraşul acesta în ţarcul acesta unde amuşin ca o vită şi bătătoresc pămîntul în jurul ţăruşului de care sunt priponit.
În fiecare zi oamenii mor pe stradă le aud inimile pocnind ca o şufă metalică. Nu am explicaţii şi nici soluţii. Îmi încordez creierul poate plesneşte dar nu.
Merg aiurea pe străzi dau cu piciorul în cîinii care nu mai cred în mine dau cu piciorul în cîinii de oameni care trag de mine să le dau ceva. Nu mai am ce.
Patru nopţi de izolare în care mi-am scos carnea şi mi-am răzuit oasele pînă ce au devenit lucioase. Ascultam deftones mă întrebam dacă ţi-au crescut sînii ori cum a fost posibilă această cădere.
Patru nopţi am aşteptat să înnebunesc ce uşurare dar n-a fost să fie.
Patru nopţi în care am aşteptat moartea bărbierit şi cu un flacon de fortral lîngă mine ce uşurare dar n-a fost să fie.
Prea multe de spus nu.
M-am întors în oraşul acesta în iadul acesta repetitiv unde mamele se compun în plutoane de execuţie cadenţate de proful meu de latină.
heart shaped glasses
Faţa mi-e paralizată într-o formă extremă de urîţenie.
Mirosul de iarbă îmi face bine. Îmi închipui nu ştiu ce alee din cişmigiu unde mi-ai zis că pleci şi cînd ai să mă iubeşti de-o să-ţi dea sîngele pe urechi ai să te întorci.
Mă uit la roua de pe bocanci îmi vine s-o ling.
Strivesc păpădiile de parcă aş face omletă ca atunci cînd am vrut să-ţi demonstrez ce bine ştiu să gătesc.
Porţile stadionului briza uşoară apoi prin ceaţă pilonii podului ca doi îndrăgostiţi enervaţi că oamenii le întrerup momentele de tandreţe.
Uneori le spun că lucrez la o editură şi că am concediu. Nopţile devin polare la început îmi spun că nu am pierdut nimic. Tîrîş tîrîş memoria revine în mine pocneşte ceva poate sternul pe care îl pipăiai uluită că se simte atît de bine. Pe scaun cămaşa mea harley davidson ca o piele eu în pat ca o halcă de carne încă pulsînd într-un abator din cele şaizeci de mii ale oraşului.
Cîteva diplome împrăştiate pe jos un încărcător nokia în gură praf în stomac gheare.
Şi groaza.
Sunt redus la cea mai simplă expresie a vieţii. Respir. Ai crede că e uşor dar şi pentru asta lovesc cu pumnii în piept ca atunci cînd loveşti un mort drag urli trezeşte-te dar el nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu