marți, aprilie 15, 2008

prison game II (the army)

Aţi dormit bine?
Ar fi minunat să te trezeşti dimineaţa şi să constaţi că ai scăpat de complexul ratării.
Dar cum asta nu se întîmplă ratezi tot de cum deschizi ochii. Ratezi pînă şi deschiderea ochilor care nu e o deschidere cum ar trebui să fie e mai mult o holbare în gol.

Aceeaşi ploaie torenţială îmi găureşte ţeasta ca o iubită pisăloagă. Lîngă balcon o cupolă gri şi un burlan. O stare nedefinită de rău.

Cînd iese din uter orice prunc ar trebui să-şi pună o dorinţă. Ca de exemplu să ajungă mai înalt decît tribunalul bucureşti. Mai înalt nu înseamnă mai hidos înseamnă doar că ajungi oriunde dacă faci un pas.

Cafea?
Dacă se poate. Mulţumesc.

Bărbatul îmbrăcat business class dispare după uşa glisantă. E real nu l-am inventat eu doar l-am adus în poveste. Vedeţi? E simplu să poţi face să existe totul pentru că se poate muri pe stradă nici tu să nu-ţi dai seama dar crezi în continuare că picioarele te duc pînă pe aparatajului. Cel mai cumplit e să mori fără regrete înseamnă că n-ai iubit viaţa nu te-ai iubit pe tine şi în fond nu ţi-ai pus o dorinţă la naştere.
Eu am ceva regrete. Că nu am ajuns mai înalt decît tribunalul bucureşti de fiecare dată cînd mă uit la clădirea aia mi se pare ca erupe vezuviul iar eu un pompei amărît stau cu gura deschisă şi aştept carbonizarea.

Lavinia îmi spune că dacă o să ştiu vreodată s-o iubesc o să fie acolo să primească dragostea mea. N-am apucat să-i explic teoria vertebrelor.
Sîngele e un fel de metrou care circulă pe sub coaste. Ca-n orice capitală care se respectă există o staţie obor închisă circulaţiei. Problema e că n-avem absolut niciun control nu noi decidem ce e închis circulaţiei. Ne putem plimba toată ziua prin alţii important e să ştim ce magistrală schimbăm dacă nu ştim întrebăm gardianul.

Am nevoie de o paradă. Tot timpul mi-am imaginat că atunci cînd e vreo sărbătoare mai importantă în oraş se închid arterele principale iar cohortele de sfinţi defilează în care alegorice ca la carnavalul din rio.
Mi-ar place s-o văd pe sfînta monica povestind emildelor ce tîmpenii a făcut augustin pînă la 33. Emilda există n-am inventat-o eu am adus-o doar în poveste a fost directoare de liceu şi actualmente este mama mea.
Sau s-o văd pe ramona citind evanghelia în rusă.
În principiu de sărbători nu se întîmplă prea multe e doar un fel al nostru aparte de a spune că mai credem şi-n altceva decît în doza de bere tuborg strong.

Că veni vorba de metrouri şi iubirea de sine. L-aş fi iubit pe ăla care stă în cabină şi conduce metroul nu ştiu cum îi zice dar l-aş iubi adică i-aş fi iubit faţa îngrozită cînd mă strivesc de parbriz. Chestia e să nu premeditezi niciun moment totul să se întîmple pur şi simplu. Dacă stai şi te gîndeşti că te doare ori te uiţi la şine ţi se înmoiae oasele.

Niciun comentariu: