jurnal

Viaţa mea de acum e frumoasă. Viaţa mea de dinainte era un iad.
Înainte eram bărbat şi-mi făceam de mîncare în fiecare zi. Ştii cît timp pierzi din viaţă ca să faci de mîncare ? Înainte mîncam numai ochiuri spărgeam ouăle în sil, aveam impresia că sunt vinovat pentru moartea tuturor puilor care ar fi putut să zboare într-o zi.

Acum sunt un ren bine hrănit. De fapt pot fi orice. Pot fi sudor sub coaste am o lampă cu hidrogen. Pot locui într-un vulcan activ sau vă pot spune cine a respirat primul.

În oraşul meu nu prea am prieteni. Doar cunoscuţi. Prietenii mei cei mai buni locuiesc în oraşul vecin. Ca sa ajungă la mine trebuie mai întîi trebuie să iasă din bulbi apoi să găsească o crăpătură în pămînt.
Mai stăm la un vin bun sau cumpăr în grabă Desperados îi mai întreb de una de alta dacă nu le e frig dacă dedesubt au podişuri sau frunze de coca. Cînd ni se încing obrajii ne aducem aminte de cum ne vindeam cartelele de la cantină să avem bani de ţigări despre cum salvam oamenii de la inundaţii sau cum pipăiam sînii femeilor în generală.
Rîdem şi nouă ne place să rîdem mult. Ne mai place să credem în oameni chiar dacă oamenii îşi fac aeroplane şi fug cît mai departe de noi.
Nu vor înţelege niciodată că moartea e o cadă cu hidromasaj. Intri laşi apa să curgă iar dincolo ieşi proaspăt ca laptele de-abia muls.

Iubita mea locuieşte departe. S-a născut într-o scorbură. Uneori mai primesc de la ea smochine. E felul ei de a avea grijă de mine. În restul timpului merge cu tribul ei oriunde e nevoie. Ultima dată ajuta balenele să nască. Le citea din puşkin credea că le face bine. Balenele îi sărutau mîna o numeau pe limba lor doica apelor.

Cînd mănînc un măr mi se face atît de dor de ea încît îmi vine să mototolesc pămîntul ca pe o bucată de hîrtie. Prietenii mă întreabă dacă m-am însurat eu le răspund încă nu dar ştiu sigur că la nunta mea o să cadă o ploaie de supernove.