miercuri, iunie 01, 2011

scrisoare din singuratatea unei redactii 2

s-ar cuveni acum să mulțumesc domnului dumnezeu
că mi-a dat o viață frumoasă
atît de frumoasă
că viețile altora s-ar buluci să mi-o sărute pe gură
dacă ochii deschid mă trezesc în poarta poliției
așteptînd dubele diicot-ului încărcate cu traficanți de țigări
mîinile-mi tremură pe microfon
suspecții își acoperă chipul cu plovere
dacă ochii închid mă trezesc înconjurat de copii care cîntă
niște consilieri împart pachețele cu dulciuri și fructe
vor să-mi dea și mie poate am acasă copii

e curios ce se poate întîmpla într-o jumătate de oră
sîngele curge cu frenezie de parcă ar fi un stăpîn beat
ce-și biciuie calul
duci mîna la piept prea tîrziu
inima e o minge care-a sărit peste gard
în curtea vecinului

așa cum iepurii lasă urme prin iarba înaltă
o tristețe surdă e urma trecerii mele prin lume
undeva uitat în orbite
un copil îmi desenează conturul pe asfaltul încins
se visează criminalist
undeva pierdut în orbite
îmi desenez conturul pe cerul închis
visez ca pot ierta pe oricine

cîteodată inima bate în gol
ca un ceas care a rămas fără ore
mă trezesc sub lumina unui neon imitîndu-l pe michael
frate-miu rîde prince e mai bun
s-au întîmplat toate demult dar parcă nu mie
tata dinamovist eu stelist
a pierdut steaua cu 4 la 6
nu știu de ce mi-a fost drag totdeauna
de cei care pierd

s-ar cuveni acum să mulțumesc domnului dumnezeu
că mi-a dat o viață frumoasă
atît de frumoasă
că i-ar cînta pînă și morții de leagăn
dar uite că mă simt ca muzeul madame tussauds
topesc figurinele celor ce nu-mi mai sînt

Niciun comentariu: