joi, februarie 11, 2010

mingiuţă 2

După-amiaza ieşeam cu beşica la fotbal. Aşa îi spuneam noi. Nu ştiu cine ne spusese că dacă ţii mingea la umbră se dezumflă. Făceam ce puteam şi în timpul zilei mingea stătea tot timpul la soare. Din păcate noi judecam că în zilele ploioase şi noaptea mingea era oricum condamnată la dezumflare. Eu oricum n-am fost niciodată bun la detalii tehnice. Încercam să umflu mingea cu un ac de seringă şi pompa de la bicicletă dar nu-mi ieşea niciodată. Aşa că mergeam pe terenul din curtea şcolii mai tot timpul cu mingea pe jumătate dezumflată.

Mingiuţă se uita cu jind la noi de după gard. Tocmai în zilele în care ieşeam noi la fotbal mă-sa îl trimitea să culeagă balegă de cal uscată. Pereţii cocioabei se crăpaseră şi pe mă-sa o apuca chituitul.

Terenul era mai tot timpul ocupat de ăia din clasele V-VIII. Atunci era momentul în care dădea bine să fii băiatul tovarăşei profesoare. Din mulţimea de ţînci care stătea pe margină salivînd ăia mai mari mă alegeau tocmai pe mine. Bă să zici tovarăşei că ai fost în echipa noastră poate nu ne-o lăsa pe vară.

Băieţii jucau fotbal cu un artex adevărat. Din cînd în cînd profului de sport i se mai făcea milă de ei şi le dădea pe semnătură o minge din patrimoniul şcolii. Eu eram tot timpul portar. Băieţii îmi dădeau nişte mănuşi de sudor şi-mi spuneau că mă ia dracu dacă iau gol.

*

*

Într-o zi în care am crezut că nu mai scap Mingiuţă mi-a stat alături.
Unul din echipa mea faultase în careu. După ce s-au certat cu adversarii pînă la urmă s-a stabilit că e 11 metri. M-am aşezat cu resemnare pe linia porţii. Unul dintr-a VII-a s-a îndreptat spre minge a pupat-o a pus-o înapoi în praf şi a şutat cu sete. Direct în testiculele mele.

Vine o zi în viaţă cînd fiecare îşi promite solemn că va renunţa la un lucru. Pentru Mingiuţă ziua aceea a fost cînd l-a apucat cufureala la ora de citire după ce mîncase ciorbă de peşte stricat şi a jurat că nu mai mănîncă în viaţa lui peşte.
Eu nu mai auzeam chiotele colegilor mei de echipă care săriseră pe mine de bucurie că apărasem penalty-ul. În ziua aia am jurat că nu mai joc fotbal în viaţa mea.

Mingiuţă m-a ridicat cu greu din colb. Meciul se terminase cu victoria noastră dar nu mai conta. Mi-am revenit cu greu apoi am luat-o spre casă. Dintr-o uliţă învecinată a ieşit o căruţă trasă de doi cai biciuţi în draci. Lîngă ei un mînz. Mergeam încovoiat şi nu mi-am dat seama. Mînzul s-a speriat şi în faţa ochilor n-am mai văzut decît o copită potcovită. M-am trezit apoi pe un pat de fier de la dispensarul sătesc. Mingiuţă se uita cu tristeţe la capul meu umflat ca un artex luat pe semnătură de la proful de sport.

2 comentarii:

scaietina spunea...

Buun! Să trăiască Mingiuţă deci, în cât de multe episoade...
Pun la bătaie şi sarmalele şi smântâna :).
Finalul e de milioane!

scaietina spunea...

Buun! Să trăiască Mingiuţă deci, în cât de multe episoade...
Pun la bătaie şi sarmalele şi smântâna :).
Finalul e de milioane!