miercuri, februarie 10, 2010

mingiuţă

Noi îi spuneam Mingiuţă. Nu pentru că ar fi fost rotofei ci pentru că era tot timpul tuns chilug din cauza păduchilor. Mingiuţă avea şapte fraţi locuia pe malul gîrlei într-un fel de coteţ. Părinţii lucrau la lăptărie şi ăsta era singurul lucru bun: avea lapte şi brînză tot timpul. La fel mirosea tot timpul.

În timpul recreaţiei ne scoteam toţi pacheţelul din ghiozdan. Se cunoştea dacă eşti bogat sau sărac după numărul feliilor de pîine cu unt şi zahăr învelite în şerveţele. Mingiuţă nu scotea niciodată nimic. Se prefăcea că scrie şi-şi lingea buzele. Uneori îi mai dădeam o felie de pîine cu unt şi zahăr el o înhăţa şi ieşea afară se aşeza pe treptele şcolii. Mai întîi lingea zahărul apoi muşca rar mesteca la fel. După ce termina culegea firmiturile din poală şi le mînca şi pe alea. Eu eram băiatul tovarăşului inginer şi drept mulţumire iarna mă lăsa să mă dau cu patinele lui pe gîrla îngheţată. De fapt nu erau patine erau doar două bucăţi de fier pe care le fixa pe încălţări.

*

Bună ziua. Spitalul de Neurochirurgie Iaşi?
Da vă rog.
Vocea suna cald şi mi-am zis că poate am noroc.
Vă deranjez de la un cotidian local din judeţul Neamţ cu o rugăminte. Ieri dimineaţă la ieşirea din oraş s-a înregistrat un accident de circulaţie cu trei victime în stare foarte gravă care au fost transportate la dumneavoastră. Unul dintre ei e preot şi se zvoneşte ca a murit. Ne puteţi ajuta să aflăm care e starea lui pentru a linişti rudele?
Sigur. Vă fac legătura la Terapie Intensivă.
Bună ziua.
Bună ziua.
O voce de bărbat care parcă n-are habar pe ce lume se află.
Vă deranjez de la un cotidian local din judeţul Neamţ cu o rugăminte. Dacă se poate am dori cîteva informaţii desprea starea unui pacient care a fost ieri victima unui accident de circulaţie.
Nu ştiu eu să vă spun. V-o dau pe asistenta şefă.
Bună ziua.
Bună ziua.
Vocea înţepată a asistentei îmi aduce aminte de mirosul de clor.
Vă deranjez de la un cotidian local din judeţul Neamţ cu o rugăminte. Este vorba de un pacient victimă a unui accident rutier adus cu evisceraţie de ochi stîng şi în comă de gradul IV.
Domnul meu eu mă ocup de treburile cum s-ar zice gospodăreşti ale secţiei. Sunaţi la purtătorul de cuvînt dacă ziceţi că sînteţi ziarist.
Doamnă îmi cer scuze dar înţelegeţi că la dumneavoastră ne-a făcut legătura centrala.
Nu mă interesează.
Receptorul izbit în telefon.
Mă întorc la centrală de data asta cu vocea schimbată să nu par pisălog.
Bună ziua.
Bună ziua. Spitalul 3.
Daţi-mi vă rog la purtătorul de cuvînt.
Vă fac legătura.
Nu răspunde. Probabil e în secţie.
Doamnă vă sun din judeţul Neamţ şi nu ştiu cum se cheamă purtătorul de cuvînt. Ne puteţi ajuta cu această informaţie?
Domnu' eu nu ştiu dacă am voie să vă spun dar vă fac legătura la secretariat.
Bună ziua.
Bună ziua. Doamnă vă sun de un cotidian din judeţul Neamţ cu o rugăminte. Ne puteţi spune numele purtătorului de cuvînt?
Eu nu ştiu să vă spun dar vă dau la Resurse Umane unde au evidenţa funcţiilor.
Bună ziua.
Biroul de Resurse umane. Bună ziua.
Domană vă sun de la un cotidian din judeţul Neamţ cu o rugăminte. Ne puteţi spune numele purtătorului de cuvînt.
Domnu' puteţi reveni în zece minute? Eu nu-s din birou de-aici iar doamna de la calculator este ieşită.

*

Daraveaua la cules frunze de agud era să-ţi găseşti pe cineva la fel de uite la mînă. Se formau perechi şi cine strîngea cele mai multe purta o insignă timp de o săptămănă.
Intram în clădirea veche a şcolii unde pe nişte mese lungi colcăiau o grămadă de viermi. O profesoară ne explica cum viermii ăia se transformă în cocon eu mă gîndeam că poţi prinde o grămadă de peşte cu viermii ăia.
Pe atunci anotimpurile erau doar arome şi culori. Primăvara miroseam a ceapă verde. Vara aveam tot timpul limba roşie spre negru de la cireşele amare. Toamna încercam să scap cu disperare de petele cojilor de nucă de pe degete. Iarna miroseam a bostan copt pe plită.

*

Cînd locuieşti lîngă o grădină zoologică unele dimineţi put a hoit. Ba de la animalele moarte ba de la carnea stricată cu care sînt hrăniţi urşii.

*

Două lucruri s-au întîmplat atunci.
La prima oră de mate ne-a dat lucrare de control. Eu am luat cinci iar colegii au rămas încremeniţi. Nu se putea că băiatul tovarăşului inginer şi al tovarăşei profesoare să ia cinci. El nu a luat nicioadă notă mai mică de -10. Mai ales că ştia să scrie şi să citească încă de la grădiniţă.
Al doilea lucru i s-a întîmplat lui Mingiuţă. În timpul orei de citire l-a apucat cufureala.
Cu o seară înainte mîncase o ciorbă de peşte cu nişte peşte congelat cumpărat de la cooperativă. Şi-a cerut voie afară şi nu s-a mai întors.
A sunat clopoţelul şi învăţătorul a trimis doi elevi după el. Credea că a făcut asta să nu fie ascultat că tocmai îi venea rîndul.

M-am aşezat pe treptele şcolii unde Mingiuţă mînca firmiturile din poală. În poală aveam lucarea la mate. Atunci m-am hotărît să fug de-acasă.
Pe Mingiuţă l-au găsit la veceul din curtea şcolii. Se zvîrcolea ca viermii de care profesoara ne zicea că se vor transforma în cocon. L-au dus cu salvarea la spital.
Atunci Mingiuţă s-a jurat că nu mai mănîncă peşte în viaţa lui.

Un comentariu:

scaietina spunea...

Nu ştiu de ce, dar la mine, în seara asta agonia nu merge, aşa că a trebuit să mă mulţumesc cu varianta de aici.
Mi-ai adus aminte de atâtea lucruri dragi, de atâtea foşnete, mirosuri...
Eşti extraordinar, Emilian! Nici nu mai ştiu dacă te admir sau dacă te invidiez :)