eu, pat morita şi tîrgul de nunţi

aş fi vrut ca tatăl meu să fie pat morita şi într-o oarecare finală să-l întîlnesc pe adevăratul meu tată. ăla care nici nu mai ştiu cum arată. să-i aplic schema cocorului şi să cadă lat pe saltea iar eu să ridic trofeul învingătorului. iar cînd voi muri să mă îngroape cu tot cu trofeu şi să se spună despre mine că am fost un mare campion.
vorba vine că eu n-am fost niciodată bun la sport. de acolo mi s-a tras şi operaţia de pe fesa dreaptă. jucam fotbal în ştrand şi am vrut să lovesc mingea cu capul. am căzut într-un şanţ cu fundul direct într-o sticlă spartă. maică-mea m-a dus la urgenţe unde m-a cusut medicul de gardă. am rămas atunci cu o ditamai cicatrice de-ai fi zis că m-a muşcat un rechin de fund în timp ce făceam surf în australia.

ipoteză. să presupunem că azi mă duc la piatra neamţ să fac un reportaj publicitar despre un tîrg de nunţi. colegii rîd de mine şi-mi spun că iar mă duc la munte pe banii firmei. ce dracu poţi scrie de la un tîrg de nunţi? trag aer în piept şi mă încurajez: hai emilică nu fă din asta o tragedie ştiu că poţi. dacă ai fost în stare să faci reportaj despre combustibil ecologic obţinut din plantaţiile de rapiţă atunci tîrgul de nunţi e mizilic.

you're living for nothing now i hope you're keeping some kind of record. bine mi-a zis-o domnul cohen. e curios ce falii poate să producă în tine maturizarea. cînd eram copil mă visam preot misionar prin zair salvînd vieţi. adică făcînd ceva important. şi iată-mă acum agăţat de memorie de parcă uitarea ar anula existenţa. mda. mi-am şi găsit momentul să devin profund. tocmai acum un bătrîn a venit cu o reclamaţie. de o lună jumate conductele de apă de la bloc sînt îngheţate iar buda lui e plină de dejecţii.

dumnezeu a făcut oamenii după chipul şi asemănarea sa. greşit. dumnezeu a făcut oamenii după chipul şi asemănarea unei tipografii. fiecare om e un tabloid al cărui principal subiect începe cu ce ar fi fost dacă.

după ce medicul de gardă mi-a cusut fundul cu ce mi se părea mie o strună groasă am trecut pe la taică-miu. nu prea îmi era clar de ce ajunsese acolo. prin uşa întredeschisă auzeam cum psihiatrul zicea ceva de înghiţit limba halucinaţii şi ceva despre care am învăţat mai tîrziu că se cheamă delirium tremens. cunoscuţilor le spunea că a fost internat ca să se ascundă de miliţeni. îl cautau pentru că a tăiat într-o noapte doi viţei de la c.a.p.

după ce termin programul de lucru încerc să amîn cît mai mult momentul în care intru în casă. cînd eram copil aveam voie să mă joc numai în faţa blocului. maică-mii îi stătea inima-n loc dacă nu mă vedea de la geam. acum am toată libertatea să mă joc. încerc să intru cît mai tîrziu în casă. pentru că acolo nu mai ştie nimeni nimic de mine.

aş fi vrut ca tatăl meu să fie pat morita şi să am parte de o nuntă tradiţională în okinawa.
oare cer prea mult de la viaţă?