joi, februarie 25, 2010

nimic despre james blunt

80 de dolari o cutie cu medicamente chinezeşti pentru dantură. norocul meu că am primit-o gratis. în urmă cu cîţiva ani mă apucase o cruntă durere de dinţi. la dantura mea fără nici o carie credeam că e o simplă nevralgie. numai că durerea a devenit şi mai cruntă aşa că m-am dus la un cabinet stomatologic. idioata de doctoriţă ar fi trebuit să-mi zică atunci că mă paşte paradontoza. în schimb mi-a făcut detartraj. cred că nici pe vremea inchiziţiei nu s-ar fi purtat mai brutal. deşi mi-a zis că am mobilitate dentară mi-a băgat în gură o ditamai cangea şi a început să tragă de dinţi de parcă se antrena pentru campionatul european de haltere. un sfert de oră de chin cumplit în care am început să cred în viaţa de apoi. culmea e că pentru toată mutilarea aia am mai şi plătit 150 de mii de lei. de atunci n-am mai călcat pe la nici un cabinet stomato.

concluzie: toţi spun că suferinţa e lăsată de la dumnezeu. de aia ar trebui să fie gratuită. dar cînd eşti dispus să plăteşti pentru ea înseamnă că ai confundat stomatologul cu psihiatrul.

pe vremuri eram nebun după abţibildurile cu rambo şi predator care se găseau la singura consignaţie din oraş. la şcoală etalam cu mîndrie coperţile de plastic ale caietelor ticsite cu muşchi. singurul meu regret de atunci era că nu apăruseră şi abţibilduri cu chuk norris. abţibildurile erau gadgetul nostru. acum toţi caută ultimul model de samsung sau errikson.

pe vremuri casual sex însemna doar o mînă lipită în fugă de sînii unei colege. planul cel mai monstruos pe care îl putea urzi o minte ajunsă la pubertate era să fure din insectarele de la laboratorul de biologie coarnele de caradaşcă. să le piseze să facă cantarină apoi să le strecoare în băutura fetelor. acum casual sex înseamnă hey mom i.m a mommy too.

la mate n-am fost bun niciodată. din generală şi pînă după liceu am rămas corijent cel puţin un trimestru. aşteptam facultatea ca pe a doua venire a lui cristos ştiind că o să scap de mate fizică şi chimie.

marele avantaj a fost că am trăit anotimpuri care îmi permit amintiri. cei care vin în urma mea sînt condamnaţi în lipsă la uitare.

am spus-o de-atîtea ori: viaţa e un miracol fals dacă n-are puţină demenţă.
demenţă a fost pe mont blanc. cînd nu-ţi convine ce trăieşti te întorci în timp.

suni un senator sau un purtător de cuvînt îi pui cîteva întrebări idioate. asculţi răspunsurile din reflex dar mintea e în altă parte. mintea e într-un bar din chamonix unde cînta live o formaţie de australieni. băieţii rupţi de beţi întrebau publicul ce să mai cînte. şi mă trezesc eu din spatele sălii să strig: c.mmon man sing Show me the way to the next whisky bar. la început n-a auzit. am strigat mai tare: show me the way to the next whisky bar. o eneglezoiacă beată care era în centrul atenţiei pînă atunci s-a retras în dizgraţie. mi-a adus aminte de o fază din tom sawyer. ca să nu meargă la şcoală tom se preface că-l doare dintele. mătuşa i-l scoate şi-l trimite la şcoală. pe drum descoperă un fel nou de a scuipa datorită dintelui lipsă. pînă atunci în centrul atenţiei era un băiat care se tăiase la deget. cînd a pierdut toată atenţia băiatul a zis că e uşor să faci ca tom dar un altul i-a replicat: ia încearcă şi tu. atunci băiatul s-a îndepărtat cu coada între picioare.
cam aşa s-a îndepărtat şi englezoiaca spunînd printre dinţi fucking romanians.

solistul trupei parcă se trezise din somn. hey man please. show me the way to the next whisky bar. ce naiba îmi ziceam. un band de cover-uri să n-aibă nimic de jim morrison? s-a uitat tîmp la mine şi mi-a zis: sorry mate nothing about james blunt.

Un comentariu:

ana spunea...

Mi-a placut! Nu ca ar fi trebuit sa-mi placa mie sau altcuiva, nu pari genul care sa scrie pentru spectatori...insa scrii bine :)