am rămas cu peştera mea seara
înainte s-adorm visez că trăiesc
doar eu şi frica de întuneric

în peştera mea mă visez la un foc el
sărută pereţi ca şi cum ar fi amanţii
demult căutaţi poate
cioplesc poate
mănînc mai tîrziu voi
scrie poeme tot eu
le recit în cele din urmă adorm învelit
într-o blană

peştera mea e într-un munte pe care nu-l
ştie nimeni trebuie să mai lucrez
la detalii să nu mă pierd nici eu

o zi obişnuită se compune din diverse activităţi
pescuit vînătoare cărat lemne de foc spălat
rufe bineînţeles peştera mea are şi
o cascadă

cîteodată
în peştera mea mi-e dor de oameni atunci
iau o piatră şi scriu desenez ba o lacrimă ba
un cuvînt de iertare nespus

îmi place să dorm în patul din peşteră el e făcut
din frunze şi cîteva blănuri miroase a reavăn
ca şi viaţa ce se petrece aici

vei fi un mare poet pentru că ei suferă cel mai mult
eu nu mă pricep eu mă cunun vara viitoare

ştii
ce urăsc eu cel mai mult la peştera asta este
ecoul

acum
stau şi mă-ntreb de ce întotdeauna scriu
pe întuneric

uitasem

s-a stins focul