vineri, iulie 07, 2006

pielea
sfîrîia soarele muşcase din ea ca şi cum n-ar fi văzut carne în viaţa lui
nisipul era puţin umed lipit de lobul urechii ca un sărut formele
dansau pe retină şi m-am convins erai o femeie ca pîinea dospită te împărţeam în felii pentru tot restul zilelor

apa căra trunchiul unui copac de la distanţă părea
un pui de crocodil ţi-am zis ideea asta ai privit mai atentă
ai rîs ai continuat jocul m-ai intrebat ce-ar trebui ca apa să fie
plină de crocodili eu ţi-am zis probabil clima şi nişte liane
ai închis ochii eu voiam să înalţ castele din tălpile tale

apoi am început să ne povestim făceam cu rîndul
tu erai o zi eu eram două soarele ameţise nu mai ştia pe
carnea cui să se oprească

eu îţi spuneam că un alt rîu trece prin alt oraş ca o
deflorare apele lui sînt prea mici pentru puii de crocodil
cînd e cald malurile se dezbracă îşi arată pulpele trecătorilor
cînd vine vremea acolo plouă cu toate ploile pămîntului
tu tremurai
îţi era frică de întuneric uneori adormeai cu televizorul deschis alteori
nu era nimeni în patul tău doar
umbre ciudate cu picioarele ieşite din plapumă
crispată te plimbai prin cameră făceai cărări le descîntai să vină
somnul

apoi
ai mai spus că nu e o ruşine şi ţie îţi dau lacrimile
la cîte un film sau cînd asculţi muzică pătura era puţin umedă devenea un pătrat pe care topeam sincerităţile noastre tu ai închis ochii eu luam formele tale
făceam brăţări le atîrnam de lobul retinei pielea mea sfîrîia ca o pîine dospită

în locul numit cinci drumuri ne-am despărţit în colţul buzelor
o cireaşă amară cinci luni am trăit cinci drumuri nu am dormit ca să ajung pe această plajă m-am uitat la urmele tale ca nişte castele neterminate am rămas suspendat de o respiraţie viaţa mea nu era decît un crocodil dus de curenţii apei fără să ştie pe ce mal
să oprească

Niciun comentariu: