Anoftalmie
returnat destinatar lipsă

m-am trezit cu teama că nu mai trăiesc şi că
oamenii se-nghesuie-n mine ca-ntr-un marfar
deraiat de unde adună
carnea în saci pentru oasele lor
îmi spuneam că sînt bine dar nu eram
doar străzile mă înghiţeau ca nişte căpcăuni mîncătoride rutină

erau şi zile în care mi se părea că oamenii
nu mă văd şi trec prin mine ca printr-o ceaţă
ce se ridică la prima rază
eu nu ştiam cum să ajung la prima staţie de troleu renunţam luam autobuzul de răstigniţi
controlorul rîdea gros privirile noastre se ciocneau
suspicios îmi cerea abonamentul eu îi fluturam pe sub nas mîinile compostate la ambele capete
el îmi spunea că aşa trebuie fără durere nu ajungi
nicăieri în ziua de azi

aş fi trimis o scrisoare dar nu ştiam dacă
mai eşti acasă ţi-aş fi scris despre supermarket-urile în care intram ca un copil
citeam pe silabe toate anunţurile
ţi-aş fi scris despre cum n-am dormit o săptămînă
doar ca să aflu ce păsări de noapte are oraşul acesta
ai fi ştiut că aici
o pîine te ţine trei zile iar foamea pare şi ea
mai blîndă
cînd plouă oamenii nu se udă nu tremură
ei deschid gura şi se bucură ca nişte copii
e semn că seara vor avea ce visa

o să-mi ia ceva timp să învăţ
toate acestea

deocamdată nu am nici un prieten şi nici un plan
deşi mi-ar fi plăcut să stau la un gin tonic să fac glume pe seama fetelor de plictiseală dau nume paşilor pe care-i fac
într-o zi
noaptea fur indicatoarele de pe stradă şi
le agăţ de balcon poate cineva o să vadă că
sufletul acesta e locuit
nesigur mai sting cîteodată lumina
şiscriuşimăscriuşiîţiscriu