trupul meu cerşea un telefon măcar aşa să ştiu
că încă mai respiri chiar daca prin alt
orificiu al lumii sufletul mă plesnea peste ochi
şi-mi cerea insistent să o iau de la 0 sau să
uit tot ce ştiu despre viaţă
normal, cum toate plecările se petrec noaptea aşa am plecat
şi eu noaptea mi-am pus în bagaje o fractură de
zigomat cîteva haine şosete berechet o despărţire un început
şi-apoi am plecat
normal că nu m-a condus nimeni la gara normal de pustie
vreo doi cerşetori mi-au adulmecat toate durerile şi-au început să amuşine pe lîngă mine
puţind a gunoi şi-a dezamăgire
dimineaţa s-a spart de vagon ca ceaşca pe care ai scăpat-o pe jos într-o zi în care ai sperat că
cioburile ne vor aduce noroc în viaţă
altfel,
cu nasul lipit de geam am inventariat toate locurile
clipele trăirile zilele
în prealabil aş fi început să râd cu lacrimi
înainte să mă prăbuşesc
oricum nu conta trenul mi-ar fi dus cioburile acolo
unde trebuiau să ajungă
mă uitam la durerea care nu-şi găsea locu
ldeşi luasem bilete pentru amîndoi
prin cap fulgerau o mie de versuri
n-avea cum, imi spuneam, cu aşa o durerea
ş putea deveni un mare poet
"bere rece cafea ciocolată" vînzătorul ambulant se uita la mine în suflet am deschis uşa i-am zis du-te şi caută alt muribund brusc
mi-a trecut prin cap să scriu o poezie cu titlul de ce nu m-a făcut mama zidar
poate că aşa m-aş fi priceput şi eu la ceva
nu să stau să mă-ntreb de ce la o staţie urcă
un înger iar la alta coboară o zdreanţă
"şi eu port în suflet răni ce nu se vor vindeca
niciodată dar aşa se întîmplă cînd îţi provoci
singur rănile" mîinile tremură ca şi cum toate rugăciunile
au găsit porţile cerului ferecate respiraţia
devine o clipa de intimitatepeste toate acestea
doi ochi migdalaţi care se deschid şi
te închid ca un telefon pus în furcă
puţin trist parfumul acesta
puţin amar şi nefăcut patul în care sufletul meu
s-a încuiat într-o lacrimă şi n-a vrut să mai iasă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu