douăşdouă de mii

„and when the lights go down
and we're the only ones”

ieri am furat douăşdouă de mii
inima bătea nebuneşte timpanele se arcuiau la orice uşă deschisă
mâna se scufunda în poşetă ca un submarin căutând rămăşiţele
unei prăbuşiri
nu era timp de remuşcări nu era timp
să mă întreb de ce sunt adevărate lucrurile care s-au întâmplat
fără să le vedem

gâfâind m-am ascuns într-o vizuină
era bine cu buzunarele calde am făcut planuri despre cum
să-mi petrec timpul

aş putea să flutur douăşdouă de mii
pe toate şosele de centură am învăţat
că femeile nu au sâni
au două nopţi de care tragi cu dinţii să mai rămână
ziua nu se întîmplă nimic important decât pentru cei care ştiu
să trăiască

aş putea să mă-mbăt şi să dau de băut
prietenilor pe care îi cunosc
preietenilor pe care nu-i cunosc
prietenilor faţă de care am greşit
prietenilor faţă de care voi greşi
celor ce sunt
celor ce nu mai sunt
celui ce am fost şi celui
ce nu voi

aş putea să cumpăr lucruri folositoare haine de iarnă
sau altceva
nu ştiu cine a spus că oamenii sunt mai importanţi
eu ştiu din experienţă că oamenii se duc repede e drept îi şi porţi
toată ziua
dar tu n-ai să atingi nemurirea furând de la alţii
câte un strop de viaţă

pînă la urmă aş putea să păstrez douăşdouă de mii
când eşti prea singur sau când îţi vine să plângi
e foarte important să crezi
că ai ceva în plus faţă de alţii

ieri am furat douăşdouă de mii
inima bătea nebuneşte
nu era timp de remuşcări

gâfâind m-am ascuns într-o vizuină
am făcut planuri despre cum aş petrece
douăşdouă de mii
de secunde