fiecare lucru îşi are timpul său aşa cum
scoarţa răbdătoare îşi ascunde
nervurile
nu mă lua în seamă sunt puţin obosit de atâta drum
din mine-au rămas două cuie pe care-ţi aşezi hainele
şi un degetar
cu el bat la uşa trăirilor tale
niciodată n-am să înţeleg de ce
bărbaţii inventează nume cînd lipseşte un trup
e felul lor de a dormi singuri cu plapuma trasă până la gură
nu ţi-ai dorit niciodată să fii copil şi să crezi iar în poveşti
să crezi că te dai de trei ori peste cap şi vezi
ce se întîmplă în oameni
m-am săturat să vâslesc fiecare zi
un fel de caron cu luntrea în spate
dă-mi un singur bănuţ
şi te voi trece prin gânduri
neliniştea mea s-a topit ca prima zăpadă din an
fiecare om îşi are alesul aşa cum dacă priveşti lumea
cu un singur ochi
ţi se pare că e făcută din turtă dulce
aş vrea să-ţi pot spune mai multe dar gurile noastre sunt pline
de aşteptări ţărâna în care ne vom întoarce
împăcaţi cu îngenunchierea
uneori închipui trupul meu aplecat peste tine respiraţia ta mă umezeşte
e bine aşa
o simplă oglindă care-ţi arată că încă
pulsezi
şi dacă dumnezeu ne-a unit
nicio absenţă nu ne desparte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu