duminică, ianuarie 21, 2007

eu sunt un om tornadă

ca să înţelegi trebuie să ştii că eu împart oamenii altfel decât o fac ceilalţi
dacă mă refer la utilitate atunci împart oamenii în oameni pistil şi oameni polen
dacă mă refer la vârstă îi împart în oameni arşiţă şi oameni tornad

ăeu sunt un om tornadă. omul tornadă se iscă din senin dă peste cap toate lumile absoarbe pe cei surprinşi în calea lui. cei surprinşi nu vor fi găsiţi niciodatăpuţin deprimat. poate şi de asta sunt predispus la sinceritate. când aveam 17 ani ziceam că o să trăiesc tot ce se poate trăi iar la 25 kaput. trei folii de pastile şi vodcă ori o doză de morfină şi-o să fiu mulţumit că ies din viaţă aşa cum se cuvine. am trecut de 25 şi tot ce mă face să continui e panica. nici măcar curiozitatea.

izolarea mea e completă. izolarea mea e încolăcită de mine ca o stripteuză ce-şi face numărul apoi lasă în urmă bărbaţi excitaţi. nu aştept nimic. nu aştept pe nimeni. sunt un fel de bolnav maniaco-depresiv care se uită prin plasa de sârmă la gesturile celor de-afară apoi le scrie să nu le uite. de fapt nu le scrie. cojeşte vopseaua de pe pereţi ca o piele mult prea bronzată. s-ar putea să n-am dreptate eu îi zic scriere tu zi-i cum vrei

puţină statistică: anual câmpurile minate fac peste două milioane de victime
femeile duc război cu alte personaje ciudate niciun învingător clar se retrag lasă în urmă schije te adaptezi devii genist îţi cureţi trupul când crezi că drumul e liber un fragment neexplodat te schilodeşte

jocuri de îndrăgostiţi. când creşti ţi se par stupide. ne luam la întrecere eu îţi arătam mâna ruptă şi tăietura pe fesă răni de bărbat tu îmi arătai pîntecul răni de femeie te alintai spuneai că eşti pinguin într-o zi ai plecat s-a încălzit afară eu ţi-am răspuns că e dreptul fiecăruia de a decide dacă trăieşte la pol ori ecuator

din ziua aia m-am hotărât să nu mai fiu eu ci doar o proiecţie a unor deveniri
părţile întunecate le-am prelucrat în photoshop

eu sunt un om tornadă oamenii tornadă se iscă din senin şi dau peste cap toate lumile. dispar la fel cum au venit. în senin. supravieţuitorii răsuflă uşuraţi şi caută vinovaţi
niciodată ei

Niciun comentariu: